Pelerinaj în Maramureş
Activitati - Pelerinaje si Drumetii

                                                                                                                                              18-20 mai 2013,

        Cu bucurie în suflet şi cu ajutorul Bunului Dumnezeu am pornit cu toţii înspre acest pelerinaj pe care l-am aşteptat de mult timp. Am plecat din Suceava sâmbătă 18 mai, într-o dimineaţă destul de răcoroasă. Prima oprire a fost la Mănăstirea Mestecăniş - Sfântul Pantelimon, care se află la 1200 m altitudine, în locul numit "Piciorul Lat" din Munţii Giumalău. Priveliştea de acolo de sus e pur şi simplu superbă!

        Prima zi a continuat cu vizitarea mănăstirii Sfânta Treime Prislop, cu hramul Schimbarea la Faţă, situată în locul unde răsare soarele peste Maramureş, în localitatea Borşa. Înainte de a ajunge la locul de cazare, am mai oprit la două mănăstiri: Moisei şi Dragomireşti.

        Seara, ne-a întâmpinat apusul la poarta mănăstirii Bârsana, un loc pe care eu personal (Roxana), îl consider Raiul pe pământ. O multitudine de flori şi miresme îţi încântă privirea, simţurile şi sufletul.

        A doua zi am participat cu toţii, bucovineni, maramureşeni şi oameni din alte colţuri ale ţării la slujba Sfintei Liturghii, care a început în jurul orei 9:30. A fost o zi însorită şi foarte plăcută.

Citeşte mai mult... [Pelerinaj în Maramureş]
 
Palatul de Justiţie al Sucevei, închisoarea comunistă din care răsunau răcnetele oamenilor torturaţi
Activitati - Comunicate de presa

Clădirea în care se află astăzi Palatul de Justiţie Suceava, construită la sfârşitul secolului XIX, în perioada stăpânirii austriece, are o istorie lungă şi puţin cunoscută. Zeci de ani această clădire a fost închisoare, iar zidurile ei ascund un trecut negru, un trecut al unor suferinţe greu de înţeles de generaţiile de azi. În celulele închisorii şi mai ales în camerele de anchetă de la subsol, care adăpostesc astăzi arhivele instanţelor, s-au consumat drame cumplite. S-a întâmplat la sfârşitul anilor '40 şi la începutul anilor '50 ai secolului trecut. O perioadă cumplită, în care suferinţa şi moartea, în formele ei cele mai groaznice, au lovit în plin oameni „vinovaţi” că nu au acceptat regimul comunist şi care ulterior, până în 1989, aproape că a fost ştearsă cu buretele din istorie.

Închisoare de drept comun încă din perioada interbelică

Închisoarea de la Suceava a fost una de drept comun încă din perioada interbelică. Clădirea era împrejmuită cu un gard şi avea curte interioară.

Până în 1947 regimul de detenţie de la închisoarea din Suceava a fost unul normal pentru acea perioadă, pentru deţinuţii de drept comun. Singurii deţinuţi politici erau legionarii arestaţi încă din perioada regimului Antonescu.

Despre închisoarea de la Suceava şi despre regimul de detenţie exterminator din primii ani de după instaurarea regimului comunist s-a scris extrem de puţin, existând doar câteva mărturii scrise, secvenţiale, ale celor care au fost închişi anumite perioade de timp aici ca deţinuţi politici. Puţinele mărturii rămase de la cei care au trecut pe la închisoarea din Suceava stârnesc fiori în orice fiinţă umană. Nimic nu era mai grav decât să fii deţinut politic imediat după instaurarea regimului comunist. 

Citeşte mai mult... [Palatul de Justiţie al Sucevei, închisoarea comunistă din care răsunau răcnetele oamenilor torturaţi]
 
ȘI EI SUNT DE-AI NOŞTRII…
Activitati - Filantropie

O propunere înțeleaptă venită din partea părintelui Dosoftei de la Sf Manastire Putna, și anume să fim mai milostivi cu cei orfani și bătrânii de prin azile, ne-a facut pe noi, cei din A.S.C.O.R. sa ne gândim serios și să luăm chiar și inițiativă.
Așadar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a Preacuratei Fecioare Maria am reușit să strângem bani suficienți încât să cumpărm cele necesare.
Pe data de 25.04.2013, cu inima plină de dragoste, șapte dintre noi ne-am îndreptat spre Dolhasca, locul unde se află un așezământ pentru copiii fără familie.
Este greu de descris în cuvinte, bucuria și căldura cu care ne-au primit micuții. A fost o surpriză pentru ei vizita noastră și darurile pe care le-am oferit. Abia aici am putut observa că oricât de apăsătoare ar fi împrejurările în care trăiește, sufletul copilului păstrează acea inocență și puritate care rar se mai întâlnește la oamenii mari.
Primele întrebări pe care ni le-au adresat sunau cam așa: ,,Ai mamă?’’, ,,Ai tată?’’ ,,Te iubesc părinții tăi?’’. Atunci am fost cuprinși de emoție și o ușoară umbră de tristețe s-a așternut peste sufletele noastre, văzând că acei copii nu au o familie care să le ofere atenția, dragostea și compasiunea de care au nevoie. Dar după ce ne-au fredonat câteva cântecele religioase minunate, ne-am dat seama că ei nu sunt chiar singuri, ci au parte de toată dragostea și ocrotirea Tatălui Ceresc și a îngerașilor păzitori. Două dintre fetițe nu erau prezente, deoarece, tocmai în acea zi participaseră la olimpiada de religie, etapa națională și aveau să se întoarcă fericite, una obținând chiar locul I și cealaltă locul III.
Pentru câteva ore am încercat să ținem locul părinților și să facem ca suflețelele lor să salte de bucurie. Mai întâi i-am asistat la scrierea temelor, apoi am ieșit afară și le-am făcut pe plac jucându-ne împreună jocurile lor preferate. Spre seară am plecat cu toții la biserica din sat unde este paroh chiar părintele care îi are sub îngrijire. Era minunat să-i vezi cu câtă sfială și dragoste se închinau și sărutau sfintele icoane.
A fost totul atât de frumos, iar timpul s-a scurs așa repede, încât a sosit momentul să ne luăm rămas bun. Nu ne-am putut imagina că ar putea fi așa greu.
După ce ne-am îmbrățișat de mai multe ori și le-am promis că o să-i mai vizităm, am pornit spre casă tăcuți, cerând Bunului și Milostivului Dumnezeu să aibă grija în continuare de aceste suflețele minunate.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 
ZÂMBETE ŞI PACHETE CU BUCURIE
Activitati - Filantropie

Cu ajutorul Prea Bunului Dumnezeu, din binecuvântatele pricini şi ‘mânaţi’ de părintele Dosoftei de la Putna, un grup format din 11 membrii ai A.S.C.O.R.-ului, şi-au exprimat dorinţa de a vizita nişte bătrânei, ce încet, încet dobândesc ‘poziţia ghiocelului’, în bătaia vântului numit ‘problemele vieţii’.
Din bănuţii adunaţi de la doritorii de milostenie, am cumpărat alimente şi fructe, pe care le-am împărţit la Căminul de Bătrâni “Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava în data de 25.04.2013.

Am venit pe cât a fost posibil încărcaţi de bucurie şi pace pentru a putea dărui şi acestor bătrânei bucuria noastră, dar trebuie să recunoaştem că ne-am lăsat puţin cuprinşi şi de tristeţe la poveştile dureroase şi singuratice ale bătrânilor. Însă, Măicuţa Domului ne-a întărit pe toţi şi am reuşit să furăm câteva zâmbete bătrâneilor prin câteva cântări pregătite cu dragoste.

Am avut parte şi noi de nişte surprize: o bătrânică ne-a recitat o poezie, iar pe o altă bătrânică am întâlnit-o muncind la grădină cu dragoste, la frumoasa vârstă de 103 ani.
Aceste sufleţele minunate ne-au împărtăşit câte puţin din poveştile vieţii şi experienţele lor. Apoi, împreună cu cei ce erau în putere am mers să dăm o mână de ajutor la curăţenie, maicilor ce se îngrijesc de aceşti bătrânei.

A fost o după-amiază minunată, vremea era pe cât se poate de frumoasă, iar noi am reuşit să împărţim hrană trupească dar şi bucurie sufletească, atât bătrâneilor cât şi maicilor. Toate acestea au fost posibile din mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul ingeraşului păzitor, care cu siguranţă ne-a adăugat o ‘bulină albă’ in Cartea Vieţii.
Nădăjduim să ne întoarcem cât mai curând la aceste sufleţele minunate pentru a lua şi a da bucurie în acelaşi timp.

Slavă Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru toate!!!

 


Pagina 5 din 20