ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE POSTURI ȘI ZILELE DE POST
Activitati - Comunicate de presa

Care sunt cele 12 vineri din an care se țin; ce semnificație au?

Cartea cu cele 12 vineri din an este o carte apocrifă, nu este recunoscută de sfintele sinoade și nu trebuie luată în serios. Oricare ar fi ziua de vineri în care postim, postul nostru este bine primit de Dumnezeu.

Vasele care au fost folosite la mâncare de dulce, se pot folosi la mâncare de post?

Vasele care au fost folosite la mâncarea de dulce se spală bine și se pot folosi la mâncarea de post, în afară de lingurile de lemn, care trebuie să fie deosebite (schimbate).

Există Postul Maicii Domnului de 12 zile pe an afară de 1-14 august? 

Afară de postul pe care îl știm de la 1 la 14 august, nu există alt post al Maicii Domnului. Cine a scornit postul acesta, în care intră sâmbetele și duminicile și chiar unele sărbători, acela nu a fost creștin ortodox, pentru că în sâmbete și duminici nu se ajunează, și cine ajunează sâmbăta și duminica și în sărbători nu respectă canoanele și în loc de fapta bună se socotește păcat.

Copiii, de la ce vârstă să țină post, posturi întregi, miercurea și vinerea?

E bine să se obișnuiască copiii cu postul de mici, dar tot așa, de la caz la caz; nu putem să impunem celor bolnavi, mai anemici, rahitici, pentru care mâncarea este un medicament.

Femeile însărcinate au voie să mănânce de dulce în post? 

Femeile fie însărcinate, fie lăuze sau alăptând au dezlegare să mănânce de toate, pentru întărirea pruncului și sănătate.

Ținem post în deplasări de serviciu, armată, spitale sau stațiuni? 

În acest caz faceți tot ce se poate ca să țineți miercurile și vinerile; cei din stațiuni și spitale pot posti numai dacă nu sunt grav bolnavi și dacă nu fac un tratament mai tare, mai greu, care necesita hrană. Iar cei din armată, concentrați, aceștia mănâncă ce li se dă. Trebuie să evitam pe cât se poate să avem bilet la stațiune în timpul posturilor.

Ce dezlegări sunt în posturi? 

Doar cele menționate pe calendarul creștin ortodox cumpărat de la biserică.

Postul iartă păcatele.

Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!

Mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce în zi de post, decât să o mănânci. 

Aceste vorbe circulă mult prin popor şi mare păcat fac cei ce le rostesc oprindu-i pe alţii de a posti. Sa luăm un exemplu: dacă două persoane poftesc a jefui o bancă, nimeni nu-i poate pedepsi. Dacă însă au făcut-o, vor primi în mod sigur ani grei de puşcărie. La fel este şi în cazul nostru: a pofti la mâncăruri este numai ispită; a mânca de dulce în post înseamnă călcarea rânduielilor postului. Însă aceste vorbe (mai păcat este să pofteşti decât să bagi în gură), vin de la cuvintele Mântuitorului cu referire la adulter (curvie): „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu săvârşeşti adulter. Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5;27-28).

Lunea este postul Maicii Domnului. 

Nu există nicăieri scris că lunea este postul Maicii Domnului. Conform cu porunca a doua a Sfintei Biserici Ortodoxe zilele de post rânduite sunt miercurea şi vinerea, pentru ca miercuri a fost vândut şi vineri a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. Postul de luni este facultativ şi deci va fi ţinut numai de acei creştini care au anumite necazuri, pentru împlinirea unor dorinţe sau alungarea ispitelor. Cel mai bine ar fi dacă l-ar ţine dumnealor cu binecuvântarea preotului duhovnic, căci altfel pot cădea în păcatul mândriei şi şi-au pierdut astfel toată plata. Cei care au corpul (organismul) sănătos pot posti. Postul de lunea nu este obligatoriu cum e cel de miercuri și vineri. Este însă de folos.

Este păcat să mâncăm de dulce după ce ne-am împărtășit în acea zi?
Dacă mai este încă post, desigur ca nu-i bine. Dacă însă postul s-a terminat, putem mânca de dulce. De exemplu dacă suntem în postul Adormirii Maicii Domnului care ține între 01 și 15 august și ne împărtășim pe 6 august de Schimbarea la Față, trebuie să continuăm postul. Dar dacă ne împărtășim pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului, putem mânca de dulce.

Putem face pomană de dulce în posturi sau în zilele de post? 

Nu, nicidecum. Așa ceva nu se mai numește pomană, ci chiar este păcat.


„Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”. (Matei 17;21)
„Postul potolește zburdăciunea trupului, înfrânează poftele nesăturate, curățește și înaripează sufletul”. (Sf. Ioan Gura de Aur)
 „Postul este lucrul lui Dumnezeu, că Lui nu-i trebuie hrană. Este viață și petrecere îngerească”. (Sf. Simeon al Tesalonicului)

Sursa


 
Tabără de muncă şi pelerinaj la Petru Vodă
Activitati - Pelerinaje si Drumetii

[sigplus] Critical error: Image gallery folder 12.11.2012 is expected to be a path relative to the image base folder specified in the back-end.

         În urmă cu o săptămână şi ceva, când eram pe frumoasele meleaguri ale Rarăului, Dinu a primit un telefon care ne-a adus zâmbetele pe feţele noastre, ale celor prezenţi în drumeţie. Maica Varahela ne anunţa cu multă dragoste şi bucurie că ne aşteaptă la Mănăstirea Paltin pentru a  ajuta la treabă, dar şi pentru a ne ruga Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului împreună cu maicile şi surorile de la mănăstire.

       Din diverse motive nu am putut sa pornim toţi la drum la aceeaşi oră, dar cu voia lui Dumnezeu am ajuns cu toţii voioşi şi dornici să ajutăm la treabă în ziua de vineri, 9 noiembrie. O parte au început munca la lemne de vineri dimineaţa, mai exact Ovidiu, Manuel şi Cristina. Spre seară, am ajuns şi noi (Dinu, Teodor, Alex, Lavinia şi Roxana) la mănăstire. Drumul din Suceava până la Petru Vodă a durat câteva ceasuri, motiv pentru care vineri nu am mai reuşit să prindem lumina zilei ca să începem a lucra. Eram bucuroşi că am ajuns în locul în care suntem aşteptaţi cu atâta drag. Într-adevăr, am venit în primul rând pentru a ajuta la muncă, dar în acelaşi timp însetaţi de vorbele pline de har ale părintelui Iustin Pârvu. Cu ajutorul maicii Varahela, am reuşit vineri seara să intrăm la părintele Iustin pentru a ne binecuvânta şi pentru a primi câteva cuvinte pline de înţelepciune şi adevăr. Cu răbdare şi dragoste, am luat binecuvântarea şi am ascultat cuvintele părintelui stareţ, urmând apoi să mergem la odihnă pentru a fi pregătiţi pentru munca ce ne aştepta a doua zi.

      A doua zi dimineaţa, am început munca la lemne cu spor şi cu zâmbetul pe faţă. În ciuda vremii posomorâte, a ploii şi a frigului, nu ne-am descurajat, ci dimpotrivă, ne continuam munca cu aceeaşi credinţă şi bucurie. E mult mai uşor când lucrezi în echipă...parcă nu mai simţi frigul şi oboseala, munca e mai uşoară şi timpul trece mai repede. Aşa cum cu dragoste, răbdare şi muncă se construieşte ceva frumos şi trainic, aşa şi noi din mână în mână, lemn pe lemn, am reuşit să ajutăm la o parte la ceea ce era acolo.

      La amiază, am avut bucuria de a porni înspre Moţca, locul în care s-a sfinţit o troiţă închinată celor care s-au sacrificat pentru neamul românesc în anul 1944. Aceşti oameni curajoşi au mărturisit astfel credinţa lor dreaptă şi dragostea pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Întâi s-a făcut slujba de pomenire a eroilor la biserica din Moţca, slujbă la care a participat şi a slujit şi părintele Iustin Pârvu. Au fost nişte momente foarte profunde care te pătrundeau până în adâncul sufletului. Să ai inima de piatră şi tot te cuprindeau emoţiile şi durerea pentru cei care au fost condamnati la moarte şi pentru cei care au suferit atâta durere prin pierderea celor dragi. După atâţia ani, oamenii îi pomenesc şi acum pe cei care s-au jertfit pentru Hristos şi ţară.

      Slujba de sfinţire a troiţei a fost la fel de emoţionantă şi plină de recunoştinţă pentru eroii neamului nostru. Şi la această slujbă părintele Iustin a fost prezent, slujbă la care a participat şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei. Pentru noi a fost un prilej de bucurie să il avem aproape pe părintele Iustin câteva ceasuri. Spre seară ne-am întors înapoi la Petru Vodă, unde ne-am odihnit puţin şi apoi ne-am pregătit pentru a merge la slujba de priveghere care a început la ora 19. Cântările maicilor şi rugăciunile înălţate Domnului nostru Iisus Hristos şi Maicii Domnului la această slujbă de priveghere sunt deosebite, şi în acele momente reuşeşti parcă să fi mai aproape sufleteşte de Dumnezeu.

        În a treia zi din drumeţia noastră, mai exact duminică, am ales să participăm la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Petru Vodă (de călugări). În jur de ora 9 am ajuns, dar înainte de a intra în biserică, am mers la cimitir pentru a ne aduce aminte de câteva personalităţi care s-au jertfit prin dragoste şi credinţă pentru Hristos şi neam, într-o perioadă grea a ţării noastre, într-o perioadă în care credinţa oamenilor a fost greu încercată, mai exact comunismul. Cele mai cunoscute nume sunt Gheorghe Calciu şi Radu Gyr.         

         După Sfânta Liturghie am luat masa de prânz tot la mănăstirea Petru Vodă, unde am ascultat şi cuvinte de învăţătură. Aceste cuvinte făceau referire la faptul că omul cu bani este de fapt mai sărac decât cel fără bani. Dacă un om sărac şi unul bogat ar primi amândoi aceeaşi sumă de bani şi li s-ar lua apoi, cine ar suferi mai mult, bogatul sau săracul? Bineînteles că bogatul, pentru că el pune preţ mai mult pe cele materiale decât pe cele sufleteşti. Şi acestea au fost doar câteva din cuvintele de învăţătură pe care le-am auzit. Alte cuvinte de folos cu care am rămas de la predica de după Sfânta Liturghie este că datoria noastră de creştini este să îi ajutăm cu vorbe duhovniceşti pe semenii noştrii când se află în păcat sau ispite. Chiar dacă ne ascultă sau nu, e de datoria noastră, daca nu facem asta, vom răspunde în faţa lui Dumnezeu!

        Bucuroşi, ne-am întors înapoi la Mănăstirea Paltin pentru a mai petrece câteva momente acolo, pentru a ne face bagajele şi pentru a ne lua rămas bun de la maica Varahela care ne iubeşte atât de mult. După o scurtă plimbare pe munte, ne-am întors la trapeză unde am găsit-o pe maică, şi, ca înainte de plecare, ne-a zis câteva cuvinte pline de adevăr, îndemn şi credinţă. Ne-a făcut să înţelegem că noi ca ascorişti avem o răspundere foarte mare şi trebuie să ne rugăm mult ca să trecem peste toate încercările ce vor veni.

             Seara, am pornit înapoi spre Suceava, mulţumiţi şi bucuroşi că am putut să dăm o mână de ajutor maicilor şi surorilor de la Mănăstirea Paltin din Petru Vodă.

               

             Mulţumim Bunului şi Multmilostivului Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru că ne-a dat credinţă şi putere să ajutăm la treabă, dar şi pentru momentele frumoase şi cuvintele de folos pe care le-am primit!

 

  

Mai jos veţi citi impresiile şi gândurile cu care au rămas doi ascorişti în urma drumeţiei la Petru Vodă:

Ovidiu: Clipe bune ţie celui ce o să citeşti!

          Vroiam să vă povestesc cele ce le-am trăit, noi, o mână de copii năstruşnici în ultimele zile. O să îţi fac poftă de o felie de cozonac şi un paharuţ de must, care au fost mult prea minunate, şi, ştii de ce? Cozonacul a fost în  prezenţa maicii Varahela, ce ne-a ţinut un frumos cuvânt şi un îndemn de luptă, iar mustul a fost primit din mâinile părintelui Justin. Primul cuvânt spus de părintele a fost "mântuire", pentru că suntem soldăţei în această luptă din care trebuie să ne ajutăm şi să ieşim învingători.

        În duminica în care am fost primiţi cu braţe şi cu suflete mult mai calde decat aş fi meritat, s-a citit pilda Samarineanului milostiv. Şi această mare bucurie a noastră a simţit o umbră, o umbră că noi am reuşit a ne desfăta de bunătăţile pământeşti şi duhovniceşti, în timp ce tu, cititorule, şi alti fraţi ai noştri, nu aţi reusit să fiţi cu noi aici.

         Şi or să fie zile , şi or să fie şi multe alte activităţi în care unitatea, credinţa, ţelul şi urmarea credinţei noastre, nădăjduim că o să ne facă buni şi bravi camarazi de "arme" în lupta cea dreaptă.

         În încheiere, o să vă scriu cuvântul ce maica  ni l-a lăsat în suflete, chiar înainte de plecare: "daca  Dumnezeu v-a dăruit să fiţi ascorişti, să ştiţi că nu-i întâmplător".

        Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Roxana: “Am şovăit mult până să iau o decizie în legătură cu plecarea în această drumeţie din cauza feluritelor motive, dar ceva mă îndemna să merg. Ce bucurie am simţit că pot să merg şi nimic altceva nu era mai important decât plecarea mea la Petru Vodă!

         Liniştea, pacea şi sfinţenia pe care le găseşti în acest loc nu le găseşti şi nu le trăieşti oriunde. Merită fiecare pas pe care îl faci ca să ajungi la această mănăstire de maici. Momentele petrecute acolo şi cuvintele de învăţătură mi-au rămas în suflet. E de admirat şi de preţuit mănăstirea Paltin, condusă şi organizată de părintele Iustin, care se dedică atât de mult oamenilor, care ajută oamenii atât bolnavi trupeşte, cât şi sufleteşte.

Am rămas uimită cu câtă admiraţie şi dragoste vorbeşte maica Varahela despre părintele Iustin. Ştie multe cuvinte folositoare şi pline de adevăr şi credinţă de la părintele, şi chiar înainte de a pleca, am avut bucuria de a asculta câteva cuvinte de mare folos. Pe mine îndemnurile şi sfaturile care ne-a zis maica m-au cutremurat şi mi-au dat mult de gândit. Noi, ca ascorişti, avem o misiune şi nu e uşoară, e o misiune care cere multă responsabilitate, credinţă şi nădejde în Dumnezeu. Mi-au rămas în minte cuvintele maicii. Cât ne mai poate răbda? Şi paharul lui Dumnezeu se umple la un moment dat.

        Şi de la mănăstirea Petru Vodă de călugări am rămas cu câteva cuvinte duhovniceşti în minte şi suflet. Viaţa asta e trecătoare, dragostea de bani şi avuţia nu te fac mai bogat, ci mai sărac. Datoria noastră de creştini este să ne ajutăm aproapele când se află în necaz şi ispită şi să nu rămânem indiferenţi la durerea acestuia.

Mulţumesc Bunului Dumnezeu că am reuşit să ajung în această frumoasă drumeţie, pentru cuvintele de folos, pentru puterea de a lucra şi pentru toate momentele binecuvântate!

{gallery}12.11.2012{/gallery}

 
Mănăstirea Putna şi pământul de sub mormântul Sfântului Ştefan cel Mare. O judecată neterminată
Activitati - Comunicate de presa

Poate ar trebui să le cerem reprezentaţilor Direcţiei de Finanţe Suceava să-şi cureţe conştiinţa cu care acţionează ca mandatari ai statului român – adică ai noştri ai tuturor – şi fie să înceteze această campanie nedreaptă, fie să lase locul unor oameni mai demni decât ei!

Manastirea-Putna.jpg


Dacă la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de anul acesta, 21 mai 2012, aminteam românilor cum Mănăstirea Putna este nevoită să se judece încă cu statul român pentru cele 14 hectare de teren ce formează vatra mănăstirii – cuprinzând biserica, mormintele, muzeul, gospodăria, arhondaricele şi dependinţele anexe –, iată că acum apar primele rezultate îngrijorătoare ale acestei judecăţi. Precum se ştie, Mănăstirea Putna şi-a câştigat proprietatea terenului dăruit de Sf. Ştefan cel Mare prin decizia irevocabilă a Tribunalului Suceava din 1 iulie 2011, intabulându-se în cartea funciară la 20 iulie 2011 şi radiindu-se astfel statul român intabulat abuziv în urma decretului 273/1949.

„Nu poţi veni la tribunal fără să ai hârtiile pregătite”

Deşi nu s-a prezentat la nici un termen, Direcţia de Finanţe Publice Suceava a introdus o contestaţie în anulare împotriva hotărârii Putnei abia la cinci luni de la pronunţarea ei, mai exact la 7 decembrie 2011. Aceasta în condiţiile în care Codul de Procedură Civilă stabileşte că o contestaţie trebuie depusă în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a hotărârii, sau cel târziu un an de la data rămânerii ei irevocabile. De altfel, oricine este citat într-un proces trebuie să-şi arate interesul în primul rând prin prezentarea în faţa instanţei de judecată şi susţinerea propriilor argumente la timpul şi locul potrivit. Este just să uzezi de căile extraordinare de atac (contestaţie în anulare sau revizuire) abia după ce ai depus tot interesul şi efortul, în mod sincer şi onest, în cadrul judecăţii propriu-zise (fond, apel sau recurs). Există o rânduială firească a lucrurilor în justiţie, precum există o rânduială firească a mersului la biserică, a organizării muncii şi a oricărei activităţi umane în general. Nu poţi face lucrurile mari înainte de a le fi făcut pe cele mici. Nu poţi veni la tribunal fără să ai hârtiile pregătite, tot aşa cum nu poţi veni să te împărtăşeşti la biserică fără să fii pregătit sufleteşte prin post şi spovedanie. Nu poţi cere să te împărtăşeşti după ce s-a terminat Sfânta Liturghie, fiindcă nu te-ai încadrat în timpul liturgic. Tot astfel, chiar dacă sistemul de justiţie lasă anumite portiţe, nu este firesc să ceri redeschiderea judecăţii după ce nu te-ai prezentat la nici un termen la care ai fost citat. Aceste portiţe sunt lăsate ca derogări excepţionale pentru oamenii de bună credinţă, nu pentru cei care la folosesc cu viclenie şi contrar spiritului legii.

Cu toate acestea, completul de judecată al Tribunalului Suceava a considerat că cererea Direcţiei de Finanţe Suceava a fost introdusă în termen legal, respingând astfel excepţia tardivităţii – adică a acţiunii care depăşeşte termenul stabilit – invocată de Mănăstirea Putna. În 18 octombrie 2012, instanţa a respins şi celelalte excepţii invocate de noi – lipsa calităţii procesuale active şi a calităţii de reprezentant – vizând procurile defectuoase şi neconforme procedural prin care Ministerul de Finanţe a împuternicit Direcţia de Finanţe Suceava, respectiv consilierul ei juridic, să îl reprezinte în justiţie. Instanţa a hotărât în final ca judecata să fie continuată în ziua de 8 noiembrie 2012, ora 9.00, din păcate chiar de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Atunci se va trece la discutarea pe fond a argumentelor prezentate de Direcţia de Finanţe în contestaţia sa, chiar şi a celor absurde – precum acela că Mănăstirea Putna „nu are calitatea de cult religios recunoscut în România”, sau că cele 14 hectare de teren ale Putnei „aparţin domeniului public al statului”. Acest ultim argument repetat cu insistenţă se bazează exclusiv pe o tentativă anterioară de înţelegere amiabilă între Mănăstirea Putna şi statul român, prin care acesta din urmă ar fi trecut de facto terenul Mănăstirii Putna în domeniul său public, urmând ca de acolo să-l transmită Putnei în folosinţă gratuită şi apoi în proprietate, prin hotărâre de guvern. Însă această convenţie-artificiu propusă de statul român a fost încălcată tot de el, statul mulţumindu-se doar să treacă vatra Putnei în domeniul său public, fără s-o mai transmită apoi în proprietate definitivă. În aceste condiţii ne-a devenit clar că singura posibilitate de a face dreptate este de a obţine terenul mănăstirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nesupusă capriciilor regimurilor politice.

„Cerem tuturor românilor cu frică de Dumnezeu să fie alături de noi”

La începutul acestui an ne întrebam dacă reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava – directorul executiv (Petrică Ropotă), şeful serviciului juridic (Elena Dan) şi consilierul juridic (Cătălin Dascaliuc) – acţionează din neştiinţă sau cu rea-credinţă. Ne întrebam dacă înţeleg pentru ce luptă, şi dacă s-au gândit la dreptatea unei acţiuni care urmăreşte să ia terenul pe care stă mormântul lui Ştefan cel Mare din proprietatea ctitoriei acestuia – Mănăstirea Putna. Sau poate că urmăresc să repună pe picioare un decret-lege abuziv al regimului comunist, Decretul 273/1949, prin care multe biserici şi mănăstiri din Bucovina s-au văzut deposedate de pământul de sub ele, la nivelul cărţilor funciare. În acest scop, folosindu-se cu rea-credinţă de toate portiţele pe care sistemul legislativ le-a creat pentru oameni oneşti, din decembrie 2011 şi până în prezent, reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava au înaintat acţiune după acţiune împotriva hotărârii Putnei, folosindu-se de toate căile extraordinare de atac aflate la îndemână: contestaţie în anulare, revizuire (cu termen în 10 decembrie 2012), suspendare provizorie a executării şi chiar strămutare, cerând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trimiterea cauzei la o altă instanţă şi repornirea de la zero a judecăţii.

În aceste condiţii, ce valoare mai au declaraţiile de pace făcute de juriştii Direcţiei de Finanţe Suceava? Şi oare cum poate fi pace când de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe 8 noiembrie, ora 9.00, chiar în timpul Sfintei Liturghii, Mănăstirea Putna este nevoită să se prezinte la Tribunalul Suceava şi să răspundă din nou la o întrebare absurdă: „Al cui este pământul de sub mormântul Sf. Ştefan cel Mare?” Oare se teme cineva dintre români să răspundă drept? Sau există poate reprezentanţi ai statului român care sunt deranjaţi că Mănăstirea Putna şi-a recâştigat un drept istoric, aşa cum şi-au câştigat şi alte biserici şi confesiuni din România pământul care le-a aparţinut? Această teamă sau nelinişte sufletească în faţa unui act de dreptate arată că omul respectiv nu are o conştiinţă curată înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu. Dacă aşa vor sta lucrurile, atunci poate ar trebui să le cerem reprezentaţilor Direcţiei de Finanţe Suceava să-şi cureţe conştiinţa cu care acţionează ca mandatari ai statului român – adică ai noştri ai tuturor – şi fie să înceteze această campanie nedreaptă, fie să lase locul unor oameni mai demni decât ei!

Indiferent ce se va întâmpla în sala de judecată a Tribunalului Suceava pe 8 noiembrie, le cerem tuturor românilor cu frică de Dumnezeu să fie alături de noi, cu sufletul şi cu gândul, în rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi către Sfântul Ştefan cel Mare, cel a cărui ctitorie este ameninţată de o judecată nedreaptă şi absurdă. Pentru rugăciunile lor şi ale tuturor sfinţilor români care au trăit pe pământul nostru, dă-le, Doamne Iisuse Hristoase, acestor oameni un dram de înţelepciune şi dragoste de adevăr! Amin!

Stareţul Mănăstirii Putna,
Arhimandrit Melchisedec Velnic cu obştea
5 noiembrie 2012,
La pomenirea sfinţilor mucenici Galaction şi Epistimi

 
Drumeţie pe Rarău..
Activitati - Pelerinaje si Drumetii

[sigplus] Critical error: Image gallery folder raru-11.12 is expected to be a path relative to the image base folder specified in the back-end.

“Cel mai frumos munte este cel pe care-l vezi!”

     Încă din luna octombrie s-a discutat la una din şedintele A.S.C.O.R. despre drumeţia care va avea loc la începutul lunii noiembrie. Eu, personal (Roxana), cum am auzit de Rarău, mi-am zis din acel moment că vreau să merg şi aşa a şi fost. Nici nu ne gândeam pe atunci că zilele de 3 şi 4 noiembrie vor fi atât de frumoase pentru drumeţia noastră pe munte.

     Ne-am pornit (Dinu, Andrei, Cristina, Geta, Vera şi Roxana) dis-de-dimineaţă cu trenul din gară din Burdujeni şi am ajuns în Pojorâta la 8 fără un sfert. Am pornit pe jos spre aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu - nişte frumuseţi deosebite ale Bucovinei noastre dragi: mănăstirile de pe Rarău şi Pietrele Doamnei.

     Cerul senin, soarele si voia bună parcă ne dădeau şi mai mult spor la mers. Prima oprire a avut loc la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Corlăţeni, din localitatea Pojorâta. Ne-am închinat, apoi am luat masa de prânz. Priveliştea de aici de sus, de la această mănăstire, e minunată! E foarte frumos să priveşti în depărtare cum “se plimbă” norii deasupra Giumalăului. Ne-am continuat călătoria cu acelaşi zâmbet pe faţă şi cu nădejde că vom ajunge cu bine. În drum spre Pietrele Doamnei ne-am bucurat de tot ceea ce am văzut – brazii falnici şi frumoşi, cerul albastru, soarele … Pot spune cu convingere că Rarăul este un mic colţ de rai!

     În jur de ora 15 şi jumătate am ajuns la Pietrele Doamnei. Ne-am odihnit puţin, apoi am urcat pe Piatra Şoimului. Să ai inima de fier şi tot te iau emoţiile când priveşti în jos de pe acest turn calcaros pentru că imaginea pe care o priveşti de acolo de sus îţi opreşte respiraţia. Merită fiecare pas pe care îl faci ca să ajungi în acest loc, să ai parte de o asemenea privelişte! Timpul trecea şi frigul serii începea să se simtă. Am mai luat o gustare, după care am pornit din nou la drum spre mănăstirea Rarău. Obosiţi, dar bucuroşi că am avut parte de o zi minunată, ne-am cazat la mănăstire la ora 18 şi ceva. Seara s-a mers la priveghere, care a durat până la ora 23. A doua zi s-a participat de dimineaţă la Sfânta Liturghie, slujbă la care a slujit şi părintele stareţ (Protos.) Veniamin. După slujbă am luat repede masa de prânz, apoi am pornit din nou la drum.

     Tot a doua zi, duminică, am vizitat Mănăstirea Schitul Rarău, de unde am primit câteva sfaturi şi am luat fiecare binecuvântare de la părintele stareţ Ioan. Ne-am continuat drumul cu paşi repezi pentru a ajunge la timp în gara din Câmpulung Est. În cele din urmă, am reuşit să ne întoarcem cu bine fiecare, cu mai multă bucurie duhovnicească şi credinţă în sufletele noastre

     Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a păzit şi pentru bucuria pe care am primit-o vizitând aceste locuri binecuvântate!


     Mai jos veţi citi impresiile cu care a rămas o membră ASCOR din Republica Moldova, care a fost în excursie şi a vizitat pentru prima oară acest ţinut.

Vera: “Excursia pe Rarău m-a fascinat prin simplul fapt că a fost prima dată când am văzut munţi: sunt formidabili şi misterioşi. Călătorind prin munţi ai senzaţia că nu eşti de unul singur şi că acolo sus te veghează şi are grijă de tine Bunul Dumnezeu. Prezenţa Lui am simţit-o prin adierea vântului, prin razele soarelui şi chiar prin toate vietăţile care acolo sus îşi urmau activitatea zilnică. Vizitând mănăstirile Rarău, sihăstria Rarău şi Sfântul Ioan Iacob, în sufletul meu s-a aşternut binecuvântarea Domnului, şi chiar dacă sunt departe de casă, m-am rugat pentru sănătatea celor dragi. Astfel, m-am simţit mai aproape de ei. M-am convins că încă există oameni care Îl caută şi Îl iubesc pe Dumnezeu, venind din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării.

     Această excursie a fost pentru mine una dintre cele mai frumoase din viaţa mea şi sper că o să mai am ocazia să văd din nou aceste locuri pitoreşti a acestui ţinut.”

{gallery}raru-11.12{/gallery}

 
Voluntariat
Activitati - Comunicate de presa

ascor-suceava-promovare.jpg

 


Pagina 9 din 20