Șiragul de metanii (metanierul)
Activitati - Comunicate de presa

Odată, un monah a făcut noduri pe o sfoară, pe care a folosit-o pentru a-şi îndeplini canonul zilnic de rugăciuni. Dar efortul bietului călugăr era în zadar. Diavolul nu înceta să-i desfacă nodurile din sfoară. A apărut însă un înger care l-a învăţat să facă nodurile sub formă de cruci suprapuse, iar pe acestea, diavolul nu le-a mai putut desface. Metaniile sau metanierul îşi au originea în vremuri îndepărtate şi, probabil, puţini dintre cei care le poartă astăzi s-au întrebat, vreodată, la ce folosesc şi care este adevărata lor întrebuinţare.

 

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul sau confundă metaniile cu mătăniile (îngenunchere şi înclinare a corpului până la pământ, în semn de veneraţie şi de pocăinţă), trebuie spus că metanierul este un şirag format din mai multe noduri, confecţionate, de regulă, din lână. Ele folosesc pentru a ajuta la concentrarea la rugăciune şi la numărarea rugăciunilor rostite sau mătăniilor făcute.

 



Inventarea șiragului de mătănii îi este atribuită Sfântului Pahomie care, în secolul al IV-lea, dorea să îi ajute pe monahii analfabeți să țină numărătoarea rugăciunilor și a metaniilor mari pe care le făceau (probabil chiar denumirea actuală a șiragului de mătănii în limba română provine de la acestea din urmă). Printre primele forme de metanii existente a fost o grămadă de pietricele sau seminţe, care era mutată dintr-un vas în altul, după ce, la fiecare, se zicea rugăciunea, însoţită de închinăciune sau mătănii.


Şiragul de metanii (metanierul) nu este un obiect strict monahal, ci el poate fi foarte bine folosit si de catre oamenii din lume, de catre toti cei care vor sa se roage lui Dumnezeu. El nu este însa vreun fel de amuleta cu puteri magice sau exorciste, ca cele date de catre vrajitori sau mediumuri oamenilor naivi ca sa le poarte la încheietura mâinii sau la gât. Dimpotriva, este un adevarat obiect sfânt, ortodox, folosit pentu rugaciune.

Mătăniile se folosesc în special când se rosteşte Rugăciunea lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", sau către Maica Domnului: „Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma”, dar în practică pot fi utilizate şi la slujbele unde se repetă de multe ori "Doamne miluieşte".

În practica românească, cele mai răspândite sunt mătăniile călugărești de 300 de boabe şi cele de 33 de boabe, purtate mai ales de mireni. Şiragul de metanii este în general împletit din lâna, amintindu-ne prin aceasta ca suntem oi ale Bunului Păstor - Domnul Hristos, dar şi că Acesta a fost „Mielul lui Dumnezeu Care a luat asupra Sa păcatele lumii”. Şiragul de metanii este negru, pentru a simboliza bucuria tainică a rugăciunii. Nodurile sunt croşetate astfel încât firele să se suprapună mereu în formă de cruce. În general, la un capăt al şiragului se află o cruce făcută tot din noduri; pentru șiragurile mai lungi, pot fi intercalate la anumite intervale (de exemplu la fiecare 50 de noduri) niște boabe de lemn, plastic sau metal, dar nu este obligatoriu. Căci, după cum spunea cineva, "Scopul lor e să ne ajute la concentrare, nu neapărat la numărat." Crucea simbolizează jertfa lui Hristos si ne aminteşte de biruinţa vieţii asupra morţii, a smereniei asupra trufiei, a iubirii altruiste asupra egoismului, biruinţa luminii asupra întunericului. Ciucurele sau canaful aminteşte de calvarul Mântuitorului şi este folosit la ştergerea lacrimilor de pocăinţă amintindu-ne că ar trebui să plângem pentru că L-am supărat deseori pe Dumnezeu.

 

În zilele noastre se găsesc șiraguri de mătănii făcute din diferite materiale, în afara tradiționalei lâni negre, precum mătasea sau altele. Un descendent modern al mătăniilor este șiragul de mărgele cusute împreună, având la un capăt o cruce și un ciucure (canaf).

În ciuda faptului că sunt folosite pe scară largă de către creștinii ortodocși (greci, ruși sau români), mătăniile ca atare sunt încă necunoscute sau puțin cunoscute în diferite părți ale lumii. Chiar și unii creștini romano-catolici le confundă adesea cu rozariul. Necunoscând alt folos al lor, unele persoane le poartă la gât ca pe niște lanțuri de mărgele sau (pe cele de 33 de boabe îndeosebi) ca pe niște brățări.

 

Faptul că monahii poartă în mână şiragul de metanii îi ajută să-şi amintească de datoria de a se ruga tot timpul, aşa cum ne-a îndemnat Sf. Apostol Pavel: Rugaţi-vă neîncetat!”. În acest sens, oricine poate sa ţină un şirag de metanii pe mâna, în geantă, în maşina sau în alte locuri potrivite pentru a-şi aminti de datoria sa de a se ruga sau ca o binecuvântare şi o prezenţă sfânta în viaţa sa.

 

Într-un cuvânt al Părintelui Teofil Pârâian despre Rugăciunea lui Iisus din 10 mai 1995, acesta vorbește despre rostul mătăniilor, "sabia Duhului", în viața călugărilor:

"Ce este rugăciunea de toată vremea? Ca să ştim ce este rugăciunea de toată vremea e bine să ne gândim la ceva din rânduiala călugăriei. Când cineva se angajează la viaţa călugărească şi când i se face intrarea în monahism, în călugărie, în mod solemn, i se dă un obiect care ţine de veşmintele călugăreşti. Atunci când i se dă "haina veseliei", cămaşa cea albă, când i se dă reverenda, când i se dă rasa, când i se dă cingătoarea, când i se dă culionul şi camilafca, i se dă şi ceea ce numim noi metanie. Şi când i se dau metaniile celui pregătit pentru viaţa călugărească, se spune aşa: "Fratele nostru - i se spune numele - primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos". Asta se spune în general în auzul tuturor, pentru toţi cei de faţă, să ştie cei de faţă că fratele nostru primeşte "sabia Duhului care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos". Şi după aceea cuvântul se adresează candidatului la călugărie şi i se spune aşa: "Că eşti dator în toată vremea a avea în minte, în inimă, în cuget şi în gura ta numele Domnului Iisus şi a zice <<Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul>>". Prin urmare, de metanii este legată rugăciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", şi rugăciunea aceasta se face având acest suport material pentru lucrarea spirituală care este rugăciunea. I se dau metaniile şi călugărul trebuie să le aibă la el şi să zică mereu, întemeiat pe această metanie, întemeiat pe obiectul acesta, "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Prin urmare obiectul acesta, metaniile, este un suport material pentru o lucrare spirituală care nu se face de la sine, nu se realizează de la sine. Şi atunci omul se ajută şi cu ceva material, cu obiectul acesta pe care avându-l în mână, îşi aduce aminte mai repede că trebuie să zică rugăciunea, iar neavându-l în mână de multe ori se întrerupe din rugăciune, îşi uită de îndatorirea de a avea "în toată vremea în minte, în inimă, în cuget şi în gură numele Domnului Iisus", îşi uită că trebuie să spună "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul"."