Studentul Socevean
Activitati - Filantropie

Hristos a înviat! 

Dragi prieteni, în perioada 27-29 mai, ASCOR Suceava organizează în premieră un eveniment la care merită să participați. Aproximativ 200 de tineri se vor aduna la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru a dezbate o temă care oglindește poate cel mai bine frământările lor de astăzi: „CUI ȘI CUM DĂRUIM DRAGOSTEA NOASTRĂ? IUBIREA- ȘANSĂ, BINECUVÂNTARE ȘI LIMITE”.
Pe parcursul acestor zile vom asista la o CONFERINȚĂ generatoare de întrebări și curiozități, pe care vom încerca să le clarificăm cu ajutorul moderatorilor, în cadrul SESIUNILOR ulterioare DE DISCUȚII (pe grupe), dar ne vom bucura și de IEȘIRI ÎN AER LIBER (Cetatea de Scaun a Sucevei, Măn. Sfântul Ioan cel Nou, Muzeul Satului), JOCURI și ACTIVITĂȚI PE ECHIPE.
Iar, pentru că cel mai important este să învățăm ceea ce ne-ar plăcea să știm, vom avea ocazia să alegem dezbaterile la care vrem să participăm!
Înscrierile se pot face până pe data de 22 mai, ora 20:00, iar prețul unui bilet este 30 de lei (care acoperă toate mesele și materialele de lucru).

IMPORTANT: accesul la eveniment necesită bucuria din sufletele voastre, deci nu vă uitați zâmbetele acasă; de restul ne ocupăm noi!

buun2.jpg

 
AJUTOARELE LUI MOȘ NICOLAE...
Activitati - Filantropie

        Cu ghetuţele lustruite şi parcă mai cuminţi ca niciodată, in seara de 5 decembrie cei mici l-au aşteptat cu nerăbdare pe Moş Nicolae. Dar nu numai cei mici au primit daruri în această seară minunata de decembrie, ci și copiii din căminele studențești, deoarece moșul a lăsat la sediu ASCOR-ului daruri si studenților noștri.  

        Așadar, la revărsatul zorilor câțiva membrii ai ASCOR-ului au pornit spre a îndeplini misiunea cu multă bucurie în suflet. Ce poate fi mai frumos decât acel sentiment pe care îl ai atunci când te trezești dimineața și găsești la ușă ghetuța de la moșu. Știi că a trecut timpul și ai crescut, dar totuși cineva se mai gândește și la tine. Niciodată nu suntem prea mari pentru a ne simți din nou copii.

        Membrii ASCOR-ului s-au gândit să-i dea o mână de ajutor moșului, confecționând niște ciuboțele din hârtie ce conțineau bomboane, pentru că sunt preferatele tuturor, un citat, care conținea un cuvânt de învățătura ce ne va fi cu siguranță de mare folos într-o anume împrejurare a vieții, o iconiță și nu în ultimul rând o nuielușă, care o merităm fiecare dintre noi... Moș Nicolae a fost darnic și cu pedepsele. Conform tradiției creștine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credință lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Spre deosebire de anul trecut, moșul a lăsat daruri pentru toți studenții, rugându-i să fie în continuare la fel de buni și ascultători ca și până acum.

        Moșul a venit la voi cu dragoste și speranța, să încercăm să fim cu toții mai buni, mai cuminți, mai iertători ca să primim multe cadouri de la acel moș bun și blând, Sfântul Nicolae. Fă și tu un dar, o bucurie celor dragi. Ce poate fi mai frumos când știi că le poți aduce persoanelor dragi ție și celor uitate de lume un strop de fericire? Un zâmbet poate face mai mult decat 1000 de cuvinte!

 

 
AM PLECAT SA COLINDAM…
Activitati - Filantropie

Totul a început cu "Mâine mergem cu Pr. Ioan și grupul lui de colindători la spital" și a continuat cu întâlnirea în holul principal al spitalului.

De obicei la repetitii eram in jur de zece - cincisprezece persoane dar în acea după-amiază de duminică ne-am adunat în jurul părintelui peste treizeci de suflete dornice să vestească Nașterea Domnului la cei care suferinta le-a gonit zâmbetul de pe buze. Mirosul specific al medicamentelor, singurătatea, liniștea și în unele saloane chiar întunericul, construiau o atmosfera rece, stinghera .

Spitalul era în ritmul lui normal până să pătrundem noi, grupul de colindători în fruntea căruia pr. Ioan dădea tonul unei noi colinde. Totul s-a îmbrăcat în spiritul sărbătorilor, oamenii au început să devină curioși, ieșeau pe hol și ascultau cu lacrimi în ochi colindele care nu mai erau cântate de noi, ci izvorau din sufletul nostru unde sălășluia Altcineva.

Copilașii împărțeau mandarine, eugenii, reviste și acatiste alături de noi și chiar dacă spre final erau obosiți, zâmbetul lor devenea tot mai larg.

Când treceam pe lângă saloanele din care ne zâmbeau copilașii a caror mame ne ascultau cu emoție vestirea apropierii primului Craciun al copiilor lor, ne simțeam tot mai aproape de Nașterea din Betleem. Și asa dupa 2 ore de colindat am observat că afară timpul parcă trecuse brusc și se întunecase. Ne-am uitat la ceas și am observat că este timpul despartirii.

Fiecare a plecat spre ascultarea sa, conștienți că acesta a fost doar începutul și că "anotimpul colindelor "abia de acum începe.


 
Campanie de ajutorare
Activitati - Filantropie

Sub îndemnul de a nu fi indiferenți la nevoile celorlalți, A.S.C.O.R. Suceava vă face cunoscut cazul a două familii nevoiașe. Prima familie  din Salcea, jud. Suceava are 9 copilași ce locuiesc într-o căsuță dărăpănată. O altă familie din Măriței are 4 copilași ce locuiesc într-o cămăruță dintr-o școală părăsită. Cu ajutorul dumneavoastră încercăm să îi ajutăm, oferindu-le măcar hrana de care au nevoie. Cei care doriți să ne sprijiniți sau doriți să aflați mai multe detalii vă rugăm să ne contactați!


 
ȘI EI SUNT DE-AI NOŞTRII…
Activitati - Filantropie

O propunere înțeleaptă venită din partea părintelui Dosoftei de la Sf Manastire Putna, și anume să fim mai milostivi cu cei orfani și bătrânii de prin azile, ne-a facut pe noi, cei din A.S.C.O.R. sa ne gândim serios și să luăm chiar și inițiativă.
Așadar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a Preacuratei Fecioare Maria am reușit să strângem bani suficienți încât să cumpărm cele necesare.
Pe data de 25.04.2013, cu inima plină de dragoste, șapte dintre noi ne-am îndreptat spre Dolhasca, locul unde se află un așezământ pentru copiii fără familie.
Este greu de descris în cuvinte, bucuria și căldura cu care ne-au primit micuții. A fost o surpriză pentru ei vizita noastră și darurile pe care le-am oferit. Abia aici am putut observa că oricât de apăsătoare ar fi împrejurările în care trăiește, sufletul copilului păstrează acea inocență și puritate care rar se mai întâlnește la oamenii mari.
Primele întrebări pe care ni le-au adresat sunau cam așa: ,,Ai mamă?’’, ,,Ai tată?’’ ,,Te iubesc părinții tăi?’’. Atunci am fost cuprinși de emoție și o ușoară umbră de tristețe s-a așternut peste sufletele noastre, văzând că acei copii nu au o familie care să le ofere atenția, dragostea și compasiunea de care au nevoie. Dar după ce ne-au fredonat câteva cântecele religioase minunate, ne-am dat seama că ei nu sunt chiar singuri, ci au parte de toată dragostea și ocrotirea Tatălui Ceresc și a îngerașilor păzitori. Două dintre fetițe nu erau prezente, deoarece, tocmai în acea zi participaseră la olimpiada de religie, etapa națională și aveau să se întoarcă fericite, una obținând chiar locul I și cealaltă locul III.
Pentru câteva ore am încercat să ținem locul părinților și să facem ca suflețelele lor să salte de bucurie. Mai întâi i-am asistat la scrierea temelor, apoi am ieșit afară și le-am făcut pe plac jucându-ne împreună jocurile lor preferate. Spre seară am plecat cu toții la biserica din sat unde este paroh chiar părintele care îi are sub îngrijire. Era minunat să-i vezi cu câtă sfială și dragoste se închinau și sărutau sfintele icoane.
A fost totul atât de frumos, iar timpul s-a scurs așa repede, încât a sosit momentul să ne luăm rămas bun. Nu ne-am putut imagina că ar putea fi așa greu.
După ce ne-am îmbrățișat de mai multe ori și le-am promis că o să-i mai vizităm, am pornit spre casă tăcuți, cerând Bunului și Milostivului Dumnezeu să aibă grija în continuare de aceste suflețele minunate.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 


Pagina 1 din 4