ȘI EI SUNT DE-AI NOŞTRII…
Activitati - Filantropie

O propunere înțeleaptă venită din partea părintelui Dosoftei de la Sf Manastire Putna, și anume să fim mai milostivi cu cei orfani și bătrânii de prin azile, ne-a facut pe noi, cei din A.S.C.O.R. sa ne gândim serios și să luăm chiar și inițiativă.
Așadar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a Preacuratei Fecioare Maria am reușit să strângem bani suficienți încât să cumpărm cele necesare.
Pe data de 25.04.2013, cu inima plină de dragoste, șapte dintre noi ne-am îndreptat spre Dolhasca, locul unde se află un așezământ pentru copiii fără familie.
Este greu de descris în cuvinte, bucuria și căldura cu care ne-au primit micuții. A fost o surpriză pentru ei vizita noastră și darurile pe care le-am oferit. Abia aici am putut observa că oricât de apăsătoare ar fi împrejurările în care trăiește, sufletul copilului păstrează acea inocență și puritate care rar se mai întâlnește la oamenii mari.
Primele întrebări pe care ni le-au adresat sunau cam așa: ,,Ai mamă?’’, ,,Ai tată?’’ ,,Te iubesc părinții tăi?’’. Atunci am fost cuprinși de emoție și o ușoară umbră de tristețe s-a așternut peste sufletele noastre, văzând că acei copii nu au o familie care să le ofere atenția, dragostea și compasiunea de care au nevoie. Dar după ce ne-au fredonat câteva cântecele religioase minunate, ne-am dat seama că ei nu sunt chiar singuri, ci au parte de toată dragostea și ocrotirea Tatălui Ceresc și a îngerașilor păzitori. Două dintre fetițe nu erau prezente, deoarece, tocmai în acea zi participaseră la olimpiada de religie, etapa națională și aveau să se întoarcă fericite, una obținând chiar locul I și cealaltă locul III.
Pentru câteva ore am încercat să ținem locul părinților și să facem ca suflețelele lor să salte de bucurie. Mai întâi i-am asistat la scrierea temelor, apoi am ieșit afară și le-am făcut pe plac jucându-ne împreună jocurile lor preferate. Spre seară am plecat cu toții la biserica din sat unde este paroh chiar părintele care îi are sub îngrijire. Era minunat să-i vezi cu câtă sfială și dragoste se închinau și sărutau sfintele icoane.
A fost totul atât de frumos, iar timpul s-a scurs așa repede, încât a sosit momentul să ne luăm rămas bun. Nu ne-am putut imagina că ar putea fi așa greu.
După ce ne-am îmbrățișat de mai multe ori și le-am promis că o să-i mai vizităm, am pornit spre casă tăcuți, cerând Bunului și Milostivului Dumnezeu să aibă grija în continuare de aceste suflețele minunate.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!