Agheasma mare, darul Bobotezei în căminele studenţeşti
Activitati - Intalniri Catehetice

[sigplus] Critical error: Image gallery folder 19.01.2013-sfintirea-caminelor is expected to be a path relative to the image base folder specified in the back-end.

„Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi...Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi, ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi?” (Psalmul 113)

„Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat şi s-au tulburat adâncurile.” (Psalmul 76)

 Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos a sfinţit firea umană împreună cu întreaga creaţie.

Mântuitorul a instituit Biserica, trupul Său, prin jertfa de pe Cruce, iar întemeierea a avut loc la Cincizecime, prin împlinirea făgăduinţei Sale, cea de pogorâre a Sfântului Duh de la Tatăl.

Credincioşii, ca mădulare (părţi) ale Bisericii, se desăvârşesc prin împărtăşirea cu Sfântul Duh în cadrul Sfintelor Taine (Botezul, Mirungerea, Maslu, Spovedania, Preoţia, Căsătoria, Împărtăşania). De asemenea, natura înconjurătoare se sfinţeşte prin rugăciune, binecuvântarea Sfântului Duh, săvârşite de către slujitori ai Bisericii, preoţii. Trupul omenesc, ca Templu al Duhului Sfânt şi el se sfinţeşte la contactul cu agheasma şi în general cu lucrurile sfinţite, alungându-se astfel  răutatea ce ajunge la suflet prin simţuri.

Studenţii din toate centrele universitare se pregătesc de o nouă sesiune de examene după o vacanţă în care au sărbătorit tocmai naşterea Mântuitorului Iisus din Sfânta Fecioară Maria, precum şi a unor evenimente importante din viaţa Sa pământească: închinarea magilor, fuga în Egipt din cauza furiei  regelui Irod, tăierea împrejur după obiceiul poporului israelit, începerea activităţii Sale publice. Această etapă este reprezentată de botezul Domnului  Iisus Hristos la râul Iordan de către Ioan Înaintemergătorul. Ca dovadă a dumnezeirii Fiului Său şi ca semn al milostivirii Sale faţă de toată firea robită de păcat, glasul Tatălui Ceresc s-a auzit şi a trimis Sfântul Duh în chip  de porumbel asupra Mântuitorului aflat în apă.

Întoarcerea studenţilor în cămine a fost urmată şi anul acesta de sfinţirea camerelor şi a locatarilor prin stropirea cu agheasma mare din ziua Bobotezei de către părintele Gheorghe S. Studenţii au deschis uşile pentru ca harul Sfântului Duh sa desăvârşească lucrarea intelectuală specifică vieţii studenţeşti şi care astăzi, poate mai mult decât oricând, are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, în contextul unei societăţi pline de informaţii mediatice atrăgătoare şi halucinante.

Slavă lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa nemărginită cu care ne înconjoară şi bucuria pe care ne-o dă!

 {gallery}19.01.2013-sfintirea-caminelor{/gallery}

 
Simpozionul naţional „Proiect PENTRU VIAŢĂ”
Activitati - Intalniri Catehetice

Evenimentul se adresează în special profesorilor şi elevilor (peste 15 ani), dar şi tuturor acelora (studenţi, medici, psihologi etc.) care doresc să aprofundeze modalităţi de abordare a unor teme precum: efectele televiziunii şi ale mass-media asupra tânărului, sexualitatea şi necunoscutele ei (pericolul libertinajului sexual), capcanele adolescenţei (droguri, alcool, etc.), dragostea, nevoia unor adevărate modele ş.a..

Invitaţi:
prof. Gabriela Alexandru, formatoare, Fundaţia „Arsenie Boca” si Leonard Vancu, formator, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”

Program pentru public:
miercuri, 9 ianuarie, orele 14.00 -18.30 și joi, 10 ianuarie, orele 9.00-12.30
Locatie: Sala AUDITORIUM (Universitatea „Ştefan cel Mare” - Suceava, corp F).

 
Omagiu lui Mihai Eminescu
Activitati - Intalniri Catehetice

[sigplus] Critical error: Image gallery folder 15.01.2012 is expected to be a path relative to the image base folder specified in the back-end.

   Duminică, 15 ianuarie 2012, s-au împlinit 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Tot în această zi a fost Ziua Naţională a Culturii. Cu această ocazie, ASCOR Suceava a organizat o întâlnire omagială. În cadrul evenimentului, s-a încercat descoperirea lui Eminescu dincolo de clişeele şi aparenţele cu care am fost atât de mult îndoctrinaţi în perioada studiilor gimnaziale, liceale şi, chiar, universitare. Astfel am căutat să prezentăm materiale care conturează o imagine în afara celeia de „Eminescu, veşnicul romantic incurabil”.

   Datorită oamenilor care mai pun preţ pe valorile neamului, am putut şi noi viziona primul film documentar „Eminescu, Veronica, Creangă” realizat în 1914 şi care a fost descoperit la Arhiva Naţională de Filme.

   Am vizionat apoi reportajul „Mihai Eminescu – Mari Români”. Andrei Gheorghe a dovedit şi de această dată că nu se conformează uzanţelor statornicite, ci o ia pe urmele, mai puţin sau deloc cunoscute, ale vieţii lui Eminescu, scoţând la iveală amănunte cutremurătoare. Recomandăm cu căldură vizionarea acestui documentar.

   Seara omagială a continuat cu lecturarea unor articole cu titlurile Ce nu se ştie despre Eminescu? şi Cine a fost cu adevărat Eminescu?. Astfel am aflat că „poetul nepereche a cărui operă învinge timpul” (afirmaţia îi aparţine lui George Călinescu) avea un mare respect pentru tradiţia religioasă, numind Biserica Ortodoxă - „maica spirituală a poporului român”. În scrierile sale postume se găsesc numeroase compoziţii cu caracter religios creştin, închinate fie Sfintei Treimi, fie Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fie Maicii Domnului.

   Totodată, demn de remarcat este faptul că Eminescu nu este doar geniul poeziei, ci şi al publicisticii româneşti. Publicistica sa acoperă perioada Războiului de Independenţă, a proclamării şi a recunoaşterii Independenţei. În articolele sale, Eminescu s-a ocupat de toate problemele societăţii româneşti din vremea sa. Eminescu îşi dorea ca interesul naţional să fie dominant, nu exclusiv. Această idee se întrevede prin citatele pe care şi noi le-am prezentat în cadrul acestui eveniment.
   A urmat apoi recitarea de poezii eminesciene şi interpretarea unor cântece pe versurile lui Eminescu.

   Întâlnirea omagială am ţinut să se încheie cu poezia Rugăciune, care rămâne cea mai frumoasă expresie a sensibilităţii religioase eminesciene: „Crăiasă alegându-te,/ Îngenunchem rugându-te,/ Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie;/ Fii scut de întărire/ Şi zid de mântuire,/ Privirea-ţi adorată/ Asupră-ne coboară,/ O, maică preacurată/ Şi pururea fecioară,/ Marie!// Noi, ce din mila sfântului/ Umbră facem pământului,/ Rugămu-ne-ndurărilor,/ Luceafărului mărilor;/ Ascultă-a noastre plângeri,/ Regină peste îngeri,/ Din neguri te arată,/ Lumină dulce clară,/ O, maică prea curată/ Și pururea fecioară,/ Marie!”

   Sperăm să ni se facă mai des dor de Eminescu, iar în cele două zile ale sale de comemorare (15 ianuarie – ziua naşterii pe pământ şi 15 iunie – ziua naşterii în Cer) să-i dedicăm mai mult timp, pentru ca să descoperim omul din spatele legendei indescifrabile, dar, mai ales, să înălţăm rugăciuni Dreptului Judecător pentru mântuirea sufletului său.

{gallery}15.01.2012{/gallery}

 
Sfintirea caminelor studentesti
Activitati - Intalniri Catehetice

În zilele de Miercuri - 11 ianuarie si joi - 12 ianuarie am participat la Sfințirea căminelor studențești din Campusul Universității "Ștefan cel Mare" Suceava. Părintele paroh Dragoș Buta a binecuvântat studenții îndrumându-i duhovnicește și le-a urat succes cu reușite la sesiunea de examene care urmează.

 
Seara Duhovniceasca
Activitati - Intalniri Catehetice

Hristos a inviat!

A.S.C.O.R. Suceava organizeaza Miercuri 25 Mai, orele 20:00 "Seara Duhovniceasca" cu tema: "Înterpretarea Noului Testament – Evanghelia de la Sfîntul Apostol și Evanghelist Matei".

Locatie: Sala Club (C2 – cămin de băieţi etj 1).

Va asteptam cu drag !

seara-duhovniceasca-ascor-suceava.jpg
 


Pagina 1 din 2