Activitati - Intalniri Catehetice

Evenimentul se adresează în special profesorilor şi elevilor (peste 15 ani), dar şi tuturor acelora (studenţi, medici, psihologi etc.) care doresc să aprofundeze modalităţi de abordare a unor teme precum: efectele televiziunii şi ale mass-media asupra tânărului, sexualitatea şi necunoscutele ei (pericolul libertinajului sexual), capcanele adolescenţei (droguri, alcool, etc.), dragostea, nevoia unor adevărate modele ş.a..

Invitaţi:
prof. Gabriela Alexandru, formatoare, Fundaţia „Arsenie Boca” si Leonard Vancu, formator, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”

Program pentru public:
miercuri, 9 ianuarie, orele 14.00 -18.30 și joi, 10 ianuarie, orele 9.00-12.30
Locatie: Sala AUDITORIUM (Universitatea „Ştefan cel Mare” - Suceava, corp F).

 
Activitati - Pelerinaje si Drumetii
„La Putna simţi că te cheamă ceva special“

Ca în fiecare an, după 1990, este în tradiţia ASCOR-ului ca în ajun de An Nou să se adune studenţi din toată ţara la Mănăstirea Putna. Ei s-au simţit întotdeauna ca acasă când au ajuns aici, fiindcă sunt primiţi cu multă dragoste de părintele stareţ Melchisedec Velnic şi obştea mănăstirii, bineştiind că o parte din vieţuitorii acesteia au fost în timpul studenţiei lor membri ai asociaţiei.

 

Citeşte mai mult...
 
Activitati - Comunicate de presa

Sf. Nicolae VelimiroviciDoamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

 
Activitati - Concerte

“ Colinde,colinde

E vremea colindelor…”

Ca în fiecare an, membrii ASCOR-ului încearcă să aducă în sufletele credincioșilor și să transmită în același timp bucuria care a venit în lume prin Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu durere în suflet spunem că în zilele noastre mulți oameni înțeleg Sărbătoarea Crăciunului ca momentul în care trebuie să vină Moș Crăciun, bradul să fie împodobit, să primim și să dăruim cadouri(mai mult dintr-o formalitate cu care suntem obișnuiți, decât din bucuria de a dărui din inimă) , masa să fie îmbelșugată, uitând care este de fapt minunea care s-a petrecut în acea noapte binecuvântată de 25 decembrie, aceea că Dumnezeu S-a făcut Om pentru mântuirea lumii întregi. Și cum bucuria sărbătorii Nașterii Domnului nu poate fi sporită decât prin frumoasele colinde românești pe care le colindăm potrivit tradiției și trăirii noastre creștinești, am umblat și noi cu colindul asemenea magilor care călătoreau spre ieslea din Betleem să afle acea mare minune care s-a petrecut.

Citeşte mai mult...
 
Activitati - Concerte

[sigplus] Critical error: Image gallery folder colinde-18.12.12 is expected to be a path relative to the image base folder specified in the back-end.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor organizează astăzi, de la ora 17:00, la Casa de Cultură din Suceava, concertul de colinde „Astăzi S-a născut Hristos“, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

{gallery}colinde-18.12.12{/gallery}

 
Activitati - Comunicate de presa

[sigplus] Critical error: Image gallery folder Sf. Spiridon is expected to be a path relative to the image base folder specified in the back-end.

Sfântul Spiridon al Trimitundei

În fiecare an, pe 12 decembrie, biserca noastra creștin-ortodoxă îl sarbatorește pe Sfântul Spiridon.

Cuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni.

Numele său provine de la cuvântul "spiris" care, în limba greacă, înseamnă "coșuleț", ca urmare a smereniei sale de a purta pe cap o scufie din papură, în locul mitrei episcopale. Datorită minunilor făcute în timpul vieții, Sfântul Spiridon este considerat ocrotitorul spitalelor și a celor bolnavi, de aceea multe spitale chiar îi poartă numele. 

Este un sfânt care a cunoscut greutăţile vieţii de familie şi a făcut nenumărate minuni pentru a-i ajuta pe oamenii simpli, obişnuiţi.

Una dintre cele mai cunoscute minuni este cea cu{gallery}Sf. Spiridon{/gallery}

Citeşte mai mult...
 


Pagina 11 din 30