Activitati - Conferinte

A.S.C.O.R. Suceava vă invită la conferința: "Despre mântuire într-o lume secularizată" susținută de: Arhim. Ambrozie Iurasov (Măn. Ivanovo - Rusia).

Conferința va avea loc Joi,28 noiembrie,ora 18:00 în Sala Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, str. Vasile Bumbac, nr. 14.

Citeşte mai mult...
 
Activitati - Concerte

Te invităm la repetiții de colinde în fiecare Duminică de la ora 17:00 în sala D106 și marți de la ora 18:00 în sala SClub. Te așteptăm!


 
Activitati - Filantropie

Sub îndemnul de a nu fi indiferenți la nevoile celorlalți, A.S.C.O.R. Suceava vă face cunoscut cazul a două familii nevoiașe. Prima familie  din Salcea, jud. Suceava are 9 copilași ce locuiesc într-o căsuță dărăpănată. O altă familie din Măriței are 4 copilași ce locuiesc într-o cămăruță dintr-o școală părăsită. Cu ajutorul dumneavoastră încercăm să îi ajutăm, oferindu-le măcar hrana de care au nevoie. Cei care doriți să ne sprijiniți sau doriți să aflați mai multe detalii vă rugăm să ne contactați!


 
Activitati - Comunicate de presa

Orice lucru care se sfârșește are și un început. Început pe care unii îl întâmpinăm cu emoții, alții îl considerăm ceva obișnuit, iar alții cu tristețe. Cu emoții, deoarece pentru unii acum se deschide o nouă portiță spre cunoaștere și aici mă refer la colegii noștri din anul l . Mulți dintre noi considerăm începerea anului universitar ca pe ceva ce trebuie făcut, să ne întâlnim cu colegii, cu profesorii, să împărtășim amintiri din timpul vacanței, fără să ne dăm seama de adevărata însemnătate. Oare câți dintre noi ne-am rugat lui Dumnezeu în această zi să ne ajute, să ne dea înțelepciune și pricepere pentru a putea primi sămânța Cuvântului Său? Și spun cu tristețe, deoarece an de an o nouă generație de studenți "părăsesc" Universitatea. Dar și pentru aceștia există un nou început unde vor pune în aplicare tot ceea ce au învățat, iar bagajul de cunoștințe pe care l-au acumulat în facultate îl vor împărtăși și altora în cariera sau serviciul pe care îl vor urma.

Fiecare dintre noi își dorește să obțină rezultate cât mai bune pe toate planurile. Dar mereu trebuie să avem convingerea că nimic nu facem și nu realizam fără ajutorul lui Dumnezeu. El nu trebuie să lipsească din viața noastră. Am observat că majoritatea studenților doar în sesiune iși mai amintesc de El și merg la biserică, aprind o lumânare, pentru a reuși cu bine la examene. Sau din nefericire, alții nici atunci.

Ce frumoasă ar fi viața noastră dacă am împleti toată munca și strădania noastră cu rugăciunea, chemând aproape pe Cel care deși cunoaște toate are răbdarea să învețe alături de noi, pe Cel care ne vrea pentru a sălășlui întru noi. Să facem așadar un pas spre Hristos, pentru a-L lăsa pe El să-i facă pe ceilalți zece.

În încheiere vă dorim un an binecuvântat de Dumnezeu, cu rezultate cât mai bune la învățătură, să îmbrăcați faptele voastre în răbdare, în bunătate și iubire pentru aproapele, iar sămânța pe care dascălii voștri se ostenesc să o sădească să fie aducătoare de roade bune și folositoare. Doamne ajută-ne!

 
Activitati - Comunicate de presa

„Când vei sta tu la citirea dumnezeeştilor cuvinte, mai întâi să te rogi la Dumnezeu ca să-ţi deschidă ochii inimii. Că nu numai să citeşti cele scrise, ci ca să le şi faci; ca nu spre osândă să citeşti cuvintele şi vieţile Sfinţilor. Şi iarăşi când vei citi, cu multă sârguinţă să citeşti cuvintele cu dinadinsul şi cu toată inima şi să nu te grăbeşti numai a întoarce filele. De-ţi este ţie cu trebuinţă, nu te lenevi, ci de două ori şi de trei ori să citeşti cuvintele şi chiar de mai multe ori, ca să înţelegi puterea lor. Iar când vei voi să citeşti sau să asculţi pe altul ce citeşte, apoi să te rogi lui Dumnezeu aşa:

"Doamne, Iisuse Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii, ca sa ascult cuvantul Tau si sa-l inteleg pe el si sa fac voia Ta, ca strain sunt eu pe pamant. Sa nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci sa-mi descoperi ochii, ca sa vad minunile din Legea Ta. Arata-mi mie cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale. Spre Tine nadajduiesc, Dumnezeul meu, ca sa-mi luminezi mintea si gandul cu lumina intelegerii Tale, ca nu numai sa citesc cele scrise, ci sa le si implinesc. Ca nu spre osanda sa citesc vietile si cuvintele Sfintilor, ci spre innoire si luminare, spre sfintire, spre mantuirea sufletului si spre mostenirea vietii vesnice. Ca tu esti luminarea celor ce zac intru intuneric si de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin ".”

 
Activitati - Comunicate de presa

ziua+ascor+A3+COLOR2.jpg

 


Pagina 5 din 30