Drumeţie pe Rarău..
Activitati - Pelerinaje si Drumetii

[sigplus] Critical error: Image gallery folder raru-11.12 is expected to be a path relative to the image base folder specified in the back-end.

“Cel mai frumos munte este cel pe care-l vezi!”

     Încă din luna octombrie s-a discutat la una din şedintele A.S.C.O.R. despre drumeţia care va avea loc la începutul lunii noiembrie. Eu, personal (Roxana), cum am auzit de Rarău, mi-am zis din acel moment că vreau să merg şi aşa a şi fost. Nici nu ne gândeam pe atunci că zilele de 3 şi 4 noiembrie vor fi atât de frumoase pentru drumeţia noastră pe munte.

     Ne-am pornit (Dinu, Andrei, Cristina, Geta, Vera şi Roxana) dis-de-dimineaţă cu trenul din gară din Burdujeni şi am ajuns în Pojorâta la 8 fără un sfert. Am pornit pe jos spre aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu - nişte frumuseţi deosebite ale Bucovinei noastre dragi: mănăstirile de pe Rarău şi Pietrele Doamnei.

     Cerul senin, soarele si voia bună parcă ne dădeau şi mai mult spor la mers. Prima oprire a avut loc la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Corlăţeni, din localitatea Pojorâta. Ne-am închinat, apoi am luat masa de prânz. Priveliştea de aici de sus, de la această mănăstire, e minunată! E foarte frumos să priveşti în depărtare cum “se plimbă” norii deasupra Giumalăului. Ne-am continuat călătoria cu acelaşi zâmbet pe faţă şi cu nădejde că vom ajunge cu bine. În drum spre Pietrele Doamnei ne-am bucurat de tot ceea ce am văzut – brazii falnici şi frumoşi, cerul albastru, soarele … Pot spune cu convingere că Rarăul este un mic colţ de rai!

     În jur de ora 15 şi jumătate am ajuns la Pietrele Doamnei. Ne-am odihnit puţin, apoi am urcat pe Piatra Şoimului. Să ai inima de fier şi tot te iau emoţiile când priveşti în jos de pe acest turn calcaros pentru că imaginea pe care o priveşti de acolo de sus îţi opreşte respiraţia. Merită fiecare pas pe care îl faci ca să ajungi în acest loc, să ai parte de o asemenea privelişte! Timpul trecea şi frigul serii începea să se simtă. Am mai luat o gustare, după care am pornit din nou la drum spre mănăstirea Rarău. Obosiţi, dar bucuroşi că am avut parte de o zi minunată, ne-am cazat la mănăstire la ora 18 şi ceva. Seara s-a mers la priveghere, care a durat până la ora 23. A doua zi s-a participat de dimineaţă la Sfânta Liturghie, slujbă la care a slujit şi părintele stareţ (Protos.) Veniamin. După slujbă am luat repede masa de prânz, apoi am pornit din nou la drum.

     Tot a doua zi, duminică, am vizitat Mănăstirea Schitul Rarău, de unde am primit câteva sfaturi şi am luat fiecare binecuvântare de la părintele stareţ Ioan. Ne-am continuat drumul cu paşi repezi pentru a ajunge la timp în gara din Câmpulung Est. În cele din urmă, am reuşit să ne întoarcem cu bine fiecare, cu mai multă bucurie duhovnicească şi credinţă în sufletele noastre

     Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a păzit şi pentru bucuria pe care am primit-o vizitând aceste locuri binecuvântate!


     Mai jos veţi citi impresiile cu care a rămas o membră ASCOR din Republica Moldova, care a fost în excursie şi a vizitat pentru prima oară acest ţinut.

Vera: “Excursia pe Rarău m-a fascinat prin simplul fapt că a fost prima dată când am văzut munţi: sunt formidabili şi misterioşi. Călătorind prin munţi ai senzaţia că nu eşti de unul singur şi că acolo sus te veghează şi are grijă de tine Bunul Dumnezeu. Prezenţa Lui am simţit-o prin adierea vântului, prin razele soarelui şi chiar prin toate vietăţile care acolo sus îşi urmau activitatea zilnică. Vizitând mănăstirile Rarău, sihăstria Rarău şi Sfântul Ioan Iacob, în sufletul meu s-a aşternut binecuvântarea Domnului, şi chiar dacă sunt departe de casă, m-am rugat pentru sănătatea celor dragi. Astfel, m-am simţit mai aproape de ei. M-am convins că încă există oameni care Îl caută şi Îl iubesc pe Dumnezeu, venind din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării.

     Această excursie a fost pentru mine una dintre cele mai frumoase din viaţa mea şi sper că o să mai am ocazia să văd din nou aceste locuri pitoreşti a acestui ţinut.”

{gallery}raru-11.12{/gallery}